Ce îi mai rămâne de făcut președintelui Obama

Ce îi mai rămâne de făcut președintelui Obama
Publicat: 05/12/2016, 18:57

Apropo de valiză. A trecut exact o lună de când Barack Obama, la o întrunire electorală din Florida, se arăta amuzat- îngrijorat de eventualitatea (greu de anticipat chiar și atunci, spre sfârșitul campaniei) ca Trump să câștige alegerile: „Când te apuci să twitterești la trei dimineața, fiindcă la Saturday Night Live te-au luat la mișto, nu te poți ocupa de codurile nucleare”.

Președintele Statelor Unite poate să facă destule până pe 19 ianuarie, ultima sa zi întreagă de muncă, sau până pe 20 ianuarie la prânz. Ar putea, de pildă, să asculte sfatul lui Jimmy Carter (oferit într-un editorial din New York Times) și să recunoască, la ONU, suveranitatea Palestinei. De câteva luni circulă zvonuri că Obama ar intenționa să întreprindă ceva în sensul acesta. Am început să mă îndoiesc.

Obama ar putea să-și țină promisiunea făcută în primul mandat, în a doua zi de președinție, că într-un an va închide Guantanamo – închisoarea unde, în afara teritoriului, CIA își ține prizonierii de pretutindeni, smulgându-le mărturisirile prin tortură. N-a închis-o, dar astăzi, acolo, se mai află vreo doar vreo 30 de oameni.

Într-un acces de generozitate, ar putea da niște decizii de grațiere. Bill Clinton l-a grațiat în ultima zi de mandat pe sponsorul său, sinistrul personaj Marc Rich.

Cred că Obama mai are vreme să revadă programul privind armele sale preferate – dronele. A moștenit câteva sute, astăzi Pentagonul are aproape opt mii, ale căror atacuri „chirurgicale” au ucis sute de civili nevinovați, în Afganistan, Pakistan, Libia, Somalia, Yemen și cine mai știe pe unde.

Mai are timp să-i scrie o lungă epistolă lui Trump, pe care s-o lase în sertarul biroului Biroului Oval, cum a făcut Bush Jr. la plecare. Dar n-o va încheia cu aceleași cuvinte: „fabulosul capitol nou pe care președintele ales Obama e gata să-l înceapă”.

În dimineața zilei de 21 ianuarie, când silueta lui Donald Trump se va profila în porticul de nord al Casei Albe, va începe cu adevărat o eră nouă, înfricoșător de imprevizibilă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Și-a trimis sora geamănă la muncă, în locul ei, dar a făcut o greșeală! Cum...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Cauza morții lui Costel Constantin. Ce l-a răpus pe marele actor, de fapt
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe...
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
Calendar ortodox pentru ziua de 24 mai 2024: De ce este slăvit Sfântul pomenit în...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Interzis pentru românii care nu locuiesc la adresa din buletin! Legea este categorică
Prânzul, tot mai scump pentru angajații români. Câți bani cheltuiesc lunar
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Unde vrea Marea Britanie să construiască următoarea mare centrală nucleară?
×